Bine ați venit!
RON
  • USD
  • EUR
  • RON

    Cum se cultivă cartoful pentru a avea un rod bogat!


    Dată: 2021-02-04

    Cartoful se cultivă cu bune rezultate şi în mod frecvent după cerealele păioase. Se pot cultiva, de asemenea, după inul pentru fibre şi chiar floarea soarelui, sfecla de zahăr sau porumb.cât mai devreme este o altă cerinţă importantă pentru cultura cartofului.

    Când solul este bine uscat se poate ieşi în câmp pentru a pregăti terenul cu Motosapele Profesionale RURIS fără riscul de a tasa solul. Calendaristic se întâmplă între 15 şi 25 aprilie, în funcţie de zona şi scopul culturii.

    Pentru cultura a doua, plantarea de vară, epoca optimă este între 25 iunie – 5 iulie.

    Plantarea cartofului trebuie încheiată în 8-15 zile.

    La pregătirea terenului se administrează şi îngrăşămintele organice şi chimice. Folosirea dozelor mari, bine echilibrate din punct de vedere al elementelor nutritive, reprezintă una din cele mai importante verigi tehnologice. Sistemul de fertilizare la cartof se stabileşte, ţinând seama de producţia planificată şi consumul specific de elemente nutritive pentru realizarea acesteia.

    Gunoiul de grajd constituie îngrăşământul de bază pentru cartof: se aplică în doze de 30-40 t/ha. Folosirea gunoiului de grajd la cartof asigură sporuri de producţie cuprinse între 4000 şi 7000 kg/ha.

    Pentru că se execută cu material încolţit, plantarea cartofului pentru consum extratimpuriu şi timpuriu ridică unele probleme din punct de vedere al mecanizării. Este indicat sa folositi https://magazinruris.ro/motosape-profesionale.htmlla care puteti sa atasati diferite accesorii https://magazinruris.ro/category/8/accesorii-motosape-ruris.html pentru a va usura munca. În acest sens se deschid mai întâi rigole de 8-10 cm adâncime, pe care se repartizează tuberculii încoltiţi cu atenţie pentru a nu le rupe colţii. Se face apoi o bilonare prin care se acoperă cartofii plantaţi.

    Pentru a se obţine o producţie mare la recoltările timpurii, suprafaţa foliară la unitatea de suprafaţă trebuie să fie mare. Acest lucru se poate realiza printr-o densitate sporită.

    În general, pentru recoltările timpurii, în condiţii de semimecanizare se va planta la 50-60 cm între rânduri şi 15-20 cm pe rând, realizând 80-100 mii cuiburi la ha.

    Adâncimea de plantare pentru recoltarea mecanizată este de cel mult 6 cm. Pentru tuberculii mici şi cei sectionaţi se utilizează adâncimea de 4 cm, iar pe nisipuri 5-8 cm. Cantitatea de tuberculi necesară la plantare este de 3000-4500 Kg / ha în funcţie de densitate şi greutatea medie a tuberculilor.

    Calendaristic, perioada optimă de plantare în zona de stepă este între 20 martie şi 10 aprilie, în zona de silvostepă - între 1 şi 20 aprilie, în zona colinară - între 10 şi 20 aprilie, iar în zona de munte - între 20 aprilie şi 10 mai.

    Perioada optimă de plantare este mult influenţată de condiţiile anului, de precipitaţiile şi temperatura solului. În anii excepţionali (mai calzi şi secetoşi sau mai reci şi ploioşi), începutul şi sfârşitul perioadei optime pot fi decalate cu aproximativ 7-10 zile. Pe solurile uşoare, în pantă şi cu expunere sudică, care se zvântă şi se încălzesc mai repede, se poate planta cu 5-10 zile mai devreme decât pe solurile mai grele, indiferent de zonă. În cadrul perioadei optime, durata plantării nu trebuie să depăşească 8-10 zile bune de lucru. Dar aceasta, de multe ori, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile, se poate prelungi chiar la 20-25 de zile. Sunt cazuri în care suprafaţa cultivată cu cartof este prea mare, pentru dotarea insuficientă, eventual mai sunt şi deficienţe de organizare, ca urmare, plantarea întregii suprafeţe nu se poate termina în perioada optimă decât pe circa 60-80% din suprafaţă (uneori chiar mai puţin). În aceste situaţii, frecvent, o parte mai mică din suprafaţă se plantează mai devreme de perioada optimă, iar una mai mare, ceva mai târziu decât aceasta. Se recomandă ca plantarea să înceapă cu cel mai viguros material de plantat, care răsare mai uşor, formează mai mulţi colţi şi suportă mai bine eventualele intemperii. În perioada optimă se va planta cel mai valoros material (soi, categorie biologică etc.). Dacă plantarea se întinde pe o perioadă mai lungă, poate fi o greşeală dacă la început se plantează cel mai slab material, deoarece până la urmă se depreciază şi cel bun, iar în final, în ambele cazuri, vom avea o producţie slabă de tuberculi de cartof. Adâncimea de plantare se consideră adâncimea la care se aşază tuberculul de sămânţă, cu partea inferioară pe fundul rigolei trasate de brăzdarul maşinii de plantat, faţă de nivelul orizontal al solului, realizat după pregătirea patului germinativ. Plantarea se face doar la adâncimea la care stratul de sol poate proteja tuberculul-mamă şi tuberculii noi formaţi, care permite o răsărire uşoară a plantelor (străpungerea colţilor) şi există suficientă umiditate, aer şi temperatură pentru creşterea organelor subterane. Adâncimea de plantare este determinată de: textură, umiditatea şi temperatura solului; gradul de tasare şi adâncimea de pregătire a patului germinativ; perioada de plantare, cu condiţiile climatice din zonă; mărimea şi vigoarea tuberculilor de sămânţă; posibilitatea de recoltare mecanizată.

    Recoltarea mecanizată se poate face cu minimum de pierderi şi vătămări numai dacă cuiburile de cartof sunt amplasate relativ superficial şi la adâncime uniformă, iar sub cuib mai există un strat afânat de sol bine mărunţit, de cel puţin 8-12 cm. În condiţii de mecanizare, adâncimea de pregătire a patului germinativ şi adâncimea de plantare determină adâncimea şi poziţia de formare a cuibului şi posibilitatea realizării unui bilon de formă şi mărime potrivită. După unii autori, la distanţe mai mici între rândurile de cartof (70 sau 75 cm), adâncimea de plantare trebuie să fie ceva mai mare decât în cazul distanţelor mari între rânduri (90-100 cm). În cazul plantării la o adâncime mai mică, nu se poate realiza un bilon suficient de mare deasupra tuberculului plantat. Dacă plantarea este însă prea adâncă, vor exista probleme la recoltare, deoarece creşte procentul de bulgări, de pierderi şi de vătămări. Aceste fenomene sunt mai evidente pe solurile mai grele şi tasate. Fiecare centimetru la adâncimea de plantare reprezintă circa 100-150 de tone pământ/hectar, preluat şi trecut prin organele maşinilor de recoltat. Tot atunci însă, plantarea mai adâncă sau realizarea unui bilon mai mare (strat mai gros de pământ deasupra cuibului) asigură formarea unui număr mai mare de tuberculi la cuib, reduce procentul de tuberculi înverziţi şi deformaţi sau infecţii de mana cartofului.

    Adâncimea de plantare variază între 0 şi 12 cm. Între 0 şi 6 cm este considerată adâncime mică de plantare, iar între 8 şi 12 cm, adâncime mare. Adâncimea potrivită şi optimă de plantare variază între 4 şi 8 cm. Regula generală este ca adâncimea de plantare să fie egală cu diametrul mic al tuberculilor de sămânţă. Dacă adâncimea de plantare depăşeşte 10-12 cm, producţia începe să scadă şi se măresc pierderile la recoltare.

    Plantarea la adâncime mai mică (0-6 cm) se recomandă în cazul în care: tuberculii sunt mai mici (fracţia mică de 30-45 mm diametru); solul este mai greu, rasat şi patul germinativ a fost pregătit mai superficial; solul este umed şi rece; se plantează mai timpuriu; tuberculii sunt mai puţin viguroşi şi/sau mai infectaţi de boli (mană, Erwunua, Rhizoctomia etc.); se doreşte o răsărire mai timpurie; recoltarea se face mecanizat. Prin plantarea la adâncime mai mică, dar uniformă, încolţirea şi răsărirea sunt mai rapide şi mai uniforme, scade pericolul de îmbolnăvire a tuberculului-mamă, sistemul radicular se dezvoltă mai bine şi pătrunde mai adânc, stolonii apar mai devreme şi vor fi mai viguroşi, regimul termic şi de aerare în bilon este mai favorabil.

    Plantarea la adâncime mai mare (8-12 cm) se recomandă în cazul în care: se plantează tuberculi mai mari (din fracţia 45-55 mm diametru); se plantează mai târziu şi solul este mai uscat, temperaturi mai ridicate; solul este mai uşor şi nisipos, bine drenat; patul germinativ s-a pregătit mai profund, este afânat şi bine mărunţit; există pericolul de erodare a bilonului (mai ales pe solurile nisipoase cu pericol de deflaţie sau în condiţii de irigare). Uniformitatea adâncimii de plantare este un alt aspect foarte important. Dacă adâncimea de plantare variază de-a lungul rândului, influenţează negativ, în primul rând, răsărirea, iar în final recoltarea. Maşina de recoltat se reglează de la început pentru o anumită adâncime de dislocare; dacă pe parcurs variază adâncimea cuiburilor, o serie de tuberculi vor fi tăiaţi sau alţii rămân nedislocaţi. Acest fenomen apare şi în cazul terenurilor denivelate, când, din cauza lăţimii mai mări a maşinii de plantat, adâncimea de plantare diferă de la un rând la altul. Pentru realizarea unei adâncimi cât mai uniforme de plantare, o condiţie esenţială este terenul nivelat, adâncimea uniformă de pregătire a patului germinativ şi reglarea corectă a secţiilor de la maşina de plantat cartofi. Surse: media agrara


    Sus